Mă voi sufoca printre atâtea foi, caiete, cărţi, reviste, cutii cu nimicuri, importante doar d.p.d.v. subiectiv. Mi-am dat seama că am multe pixuri, mai multe decât atunci când aveam cu adevărat nevoie de ele (în liceu, în facultate)... la fel şi caietele... agendele... carneţelele...
Le adun... şi le adun... în speranţa că spiritul meu îşi va găsi concentrarea necesară pentru a se dilua pe foi, dar nu reuşeşte. Aş vrea să scurg prin pix, pe foaie, tot ce simt şi tot ce gândesc, mai mult decât oricum o fac, inclusiv şi-aici... aş vrea să scot din mine toate ideile, toate frământările, toate gândurile pe care le proiectez spre persoane, spre locuri, spre idealuri, spre activităţi... eu, eu, eu, ei, ei, ei... ca şi cum sunt trasă de braţul stâng, într-un fel de buclă a timpului, într-o atmosferă de bulă, într-un tridimensional ciudat... ca atunci când visezi, şi ştii că visezi, şi simţi cum ceva te trage pe spate, ca şi cum creierul ţi s-ar scurge din craniu, încet, ca o miere ce curge din borcan, plictisitor de încet, dar cu un efect destul pentru a simţi senzaţia de slow motion.
Cum să-mi încep cartea, când spontaneitatea mi se pierde odată ce gândul "scriu o carte" mi se instalează în minte ? Atunci îmi pasă de cum mă exprim, de ceea ce spun şi-mi pasă atât de mult, încât scrisul meu e lipsit de esenţă, de pulsaţie...
Am un stomac care mi se strânge şi mi se frământă în gol... ca şi cum mintea şi stomacul îmi macină contemplaţiile mele...
Ar fi trebuit doar să dansez, dar uite unde am ajuns... Copilă fiind nu am ştiut că sufletul meu voia doar să danseze... Aţi spune "niciodată nu e prea târziu", dar performanţa se construieşte din fargedă pruncie... acum dansez doar în cluburi, doar acasă... doar în faţa oglinzii.
Elena Udrea este cazuta in admiratia Elenei Udrea
Cu 4 ore în urmă



